Medierea - alternativă la sistemul judiciar

„Mântuitorul Iisus a împăcat pământul cu cerul; oare noi, oamenii, nu ne putem împăca între noi?”

În cartea sa, „Creștinul Împăciuitor”, apărută la editura Casa Cărții din Oradea, avocatul american Ken Sande inventariază regulile biblice ale împăcării dintre oameni. După îndelungi demersuri și cercetări, Sande ajunge la concluzia că metodele practice de împăciuire sunt valabile nu numai pentru creștini, ci și pentru restul omenirii. Suferind o oarecare eclipsă în timpul regimului comunist, tradiția împăcării la noi e străveche, fiind încă un argument al vechimii poporului român (conform istoricilor, această formă de justiție a fost creată de fenicieni, cu peste 1200 de ani înainte de Hristos). Între războaiele mondiale, casele împăcării puteau fi găsite în fiecare capitală de plasă și de județ, sistemul juridic fiind cu mult mai puțin dezvoltat decât în prezent. Diverse categorii profesionale și-au creat propriile instanțe de mediere și împăcare. În multe sate, funcționau sfaturi ale bătrânilor, după cum în comunitățile țigănești funcționau și funcționează încă staborul, judecata paralelă țigănească. Dacă vorbim doar de jurnaliști, trebuie să amintim de „Juriul de Onoare”, în fața căruia au compărut de câteva ori celebrii Pamfil Șeicaru, Anton Bacalbașa, Octavian Goga, Victor Eftimiu și alții. Deceniile s-au scurs ca apa, regimurile au venit și au plecat, am trăit și o revoluție, până a trebuit să intre în viața noastră Uniunea Europeană. La presiunea Bruxelles-ului, în 2006, a fost votată o lege a medierii, dând iarăși cale liberă unui sistem paralel cu sistemul juridic. Ca să funcționeze, a fost nevoie de mediatori – oameni integri, capabili să câștige încrederea părților implicate într-un conflict. Așa a ajuns mediator și arhitecta Silvia Pintea, membru titular ADR International Register Olanda. În 2007, după un curs de formare în cadrul unei organizații olandeze, a obținut atestatul și, în scurt timp, și-a deschis un birou de mediator în București. Iată, mai jos, cum funcționează medierea, ca profesie liberală, într-o societate nervoasă ca a noastră, în care lipsa de comunicare este principala sursă de conflict, iar o altercație în trafic poate duce uneori la intervenția salvatoare a poliției.

„Instanțele de judecată nu sunt pregătite sã aibă de-a face cu aspectul personal al disputelor dintre oameni”

- În Predica de pe munte, Iisus Hristos a spus: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu”. Vă simțiți o fiică a Domnului? De ce este medierea atât de agreată de judecători și de sistemul juridic în general?

- Sunt o fiică a Domnului așa cum fiecare dintre noi este. Dar medierile mele nu se ridică la înălțimea cuvântului biblic, unde este vorba de împăcarea cu Dumnezeu. Eu lucrez pentru simpla împăcare între oameni. Firește că instanțele de judecată se bucură de existența noastră, a mediatorilor, care suntem în jur de 9000 în toată țara, deoarece le ușurăm substanțial munca. Din cele peste 3,3 milioane de procese penale și civile, care se înregistrează anual în judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România, noi, mediatorii, preluăm aproape 10 la sută! Sunt țări în Europa unde împăcările în afara tribunalelor reprezintă până la 80%, iar divorțurile, peste 90%, deoarece au înțeles că instanțele de judecată nu sunt pregătite sã aibă de-a face cu aspectul personal al disputelor dintre oameni. Când ești într-un tribunal, ești între străini; judecătorul nu știe nimic despre tine şi problema ta, el știe doar să aplice legea. Nici chiar avocatul tău nu te cunoaște bine. Or, cum procesul împăcării este menit să soluționeze nu doar aspectele legale ale conflictului, dar și să promoveze o împăcare veritabilã, prin reclădirea relațiilor rupte, soluția este medierea, împăciuirea. Acolo, la şedinţa de mediere, într-un climat confidenţial, împricinații sunt doar cu mine, ne privim în ochi și ne vorbim calm, suntem rezonabili și întoarcem situația pe toate fețele, până ce se ajunge la o soluţie acceptată de ambele părţi. Medierea este de fapt o negociere asistată, în care determinant este rolul creativ şi inovator al mediatorului.

- În cât timp se rezolvă un caz de mediere și care sunt pedepsele aplicate?

- Un caz se rezolvă, de regulă, în două-trei ședințe, și mă pot mândri că, în cei nouă ani de când practic această profesie, n-am avut nici o mediere eșuată. Cât despre pedepse, mediatorul nu judecă, nu dă verdicte şi nu pedepseşte. Eu, ca mediator, ajut părțile să ajungă la cea mai bună soluție, să nu existe învins şi învingător. Acordul de mediere reflectă dorinţa părţilor şi, potrivit legii, are putere executorie. Acordul poate fi încuviinţat de instanţă sau autentificat de notar. În aceste condiţii, dacă una din părţi se răzgândește și se adresează instanţei pe aceeaşi temă, acţiunea îi va fi respinsă.

„Medierea este varianta cea mai ieftină de rezolvare a unui conflict”

- Cine poate fi mediator?

- Potrivit legii, medierea este o instituție publică, cum este notariatul. Poate fi mediator o persoană cu studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin trei ani, absolvent al cursurilor speciale, intensive, de formare, apt din punct de vedere medical (asta însemnă că trebuie să treci un test psihologic), cu cazier curat şi, în final, să fie autorizat de Consiliul de Mediere, organizaţie profesională a mediatorilor. Medierea, ca Alternativă de Rezolvare a Disputelor (ADR), este prevăzută în directivele Uniunii Europene, iar dreptul de a apela la mediator este recunoscut prin Statutul Cetăţeanului European.

- Ce conflicte poate rezolva mediatorul în societatea noastră complicată și grăbită, încărcată de stres și de frustrări?
- O mare diversitate: dispute contractuale și conflicte de muncă, conflicte în familie, care implică părinți și copii, divorțuri, atac la persoană, separare în biserici, cazuri de malpraxis, neînțelegeri între administratori și proprietari, certuri între vecini, dispute legate de construcții și controverse legate de proprietate. Evantaiul conflictelor a crescut extraordinar, în principal din cauza stresului și a dinamicii amețitoare a vieții, a informației, care provoacă multă alienare, multă otravă sufletească și disponibilitate la ceartă și respingere. În urmă cu 100 de ani, bunicul meu din Bucovina avea probleme cu niște vecini care treceau pe pământul lui. Și-a căutat dreptatea la un tribunal din Viena, Bucovina făcea atunci parte din Imperiul Austro-Ungar. Până la urmă, a înțeles că împăcarea cu vecinii îi aduce și liniște, și pământul înapoi, fără atâtea cheltuieli cu drumul, cu taxa de timbru și cu avocații. Medierea este varianta cea mai ieftină de rezolvare a unui conflict. La mediator, cele două părți își pot vorbi direct una alteia, ochi în ochi, ceea ce în instanță nu se poate, decât prin intermediul judecătorului. Românii trebuie să-și schimbe mentalitatea, să nu mai meargă pe varianta: „eu am dreptate, trebuie să-l fac să recunoască și să plătească”... Medierea este, până la urmă, un fapt de civilizație, un barometru al gradului de cultură din societate.

- Care sunt avantajele medierii, în comparație cu actul de justiție?

- În primul rând, costurile, incomparabil mai mici decât la tribunale. Onorariul mediatorului se împarte în mod egal între părţi, în timp ce, în tribunal, fiecare parte plăteşte onorariul avocatului său. Apoi, medierea durează puțin, două-trei săptămâni, spre deosebire de procese care țin cu anii. De la mediere, părțile pleacă mulțumite, nu există învinși și învingători, câștigă fiecare. Oricât ar fi spiritele de înfierbântate, dacă ai talent, le calmezi din start, iar oameni care nu și-au mai vorbit de ani de zile ajung să-și dea mâna și să-și schimbe numerele de telefon. Precizare: dacă tu, ca mediator, ești o persoană impulsivă, nervoasă, nerăbdătoare, dacă nu ai tact și diplomație, nu vei reuși; nu poți practica profesia asta, nu poți transforma o adversitate în cooperare.

„În viitorul apropiat, medierea va deveni normalitate, iar instanțele judecătorești vor fi excepția”


- Recunosc noutatea informațiilor dv. și vă rog să-mi povestiți câteva cazuri, să înțelegem corect mecanismul funcționării acestei justiții private.

- La început, semnez un contract cu părțile și stabilim reguli de comportare. Eu nu dau amenzi, nu pun cu genunchii pe coji de nucă, nu apostrofez, nu contrazic. Singura grijă este să nu încalc legea. Mă bucur, desigur, de respectul părților, altfel totul e fără rost. Profesia mea de bază este cea de arhitect şi, ca urmare, majoritatea cazurilor mediate de mine au fost în domeniul arhitecturii şi construcţiilor. Am avut, de exemplu, un caz din Bucureștiul istoric. O parte pasivă (o familie care locuia de generații într-o clădire monument) și o parte activă (altă familie, recent mutată la etajul superior), care dorea să restaureze clădirea. În momentul în care familia „activă” ar fi efectuat lucrări de consolidare, modernizare și restaurare, ar fi implicat și afectat și cealaltă familie. Aceasta s-a supărat foarte tare, amenințând cu tribunalul, cu gândul la disconfortul creat, la banii pe care ar fi trebuit să-i plătească, la tot deranjul neașteptat. Au venit la mine și, după două ședințe, au plecat prieteni, au acceptat să împartă cheltuielile, și astăzi stau într-una dintre cele mai frumoase clădiri din centrul vechi. Un alt caz, mediere în derularea fondurilor europene: o primărie de comună a contractat lucrări de 800 de milioane de lei, cu fonduri europene. A primit banii de la UE pentru lucrările făcute, dar nu și-a onorat plățile către consultant şi către proiectantul studiilor de fezabilitate. În loc să apeleze la justiție, unde ar fi așteptat 3-4 ani până la obținerea unei hotărâri judecătorești, proiectantul a apelat la mediator, la mine. Chiar avocatul firmei i-a dat acest sfat bun. Am contactat primăria, noul primar nu știa nimic, dar a fost de acord să semneze un contract de începere a medierii. Până la urmă, partea vătămată a acceptat ca primăria să-i plătească în tranșe sumele datorate, toată lumea fiind mulțumită.

- Care sunt cele mai dramatice situații la care ați participat ca mediator?

- Cele de malpraxis în medicină, la care particip numai însoțită de un specialist, și cele legate de familii și de pensionari. Mai ales cele din urmă mă impresionează în mod deosebit. Nu pot uita un caz recent... Un arhitect din București a luat o sumă de bani de la o familie de pensionari modești, veniți din Basarabia, după ce le-a promis că le va proiecta o căsuță. A trecut timpul, oamenii erau disperați, n-aveau nici casă, nici bani. Bătrânii au ajuns la mine, speriați de sumele mari pe care ar fi trebuit să le plătească la tribunal. Mi-au trebuit trei ședințe, în urma cărora, prin acordul de mediere, arhitectul, care fusese plecat din ţară, a predat tot proiectul. Cu lacrimi în ochi, bătrânii au plecat fericiți.

- Cum vedeți viitorul medierii?

- Vor fi, sunt sigură, profesioniști capabili să dezvolte profesia, s-o mediatizeze mai mult, s-o ferească de interferențe avocățești, să nu cadă în... boala italiană, unde medierea a fost atașată sistemului juridic și barourilor de avocați. Văd medierea ca pe o activitate normală, independentă, a viitorului apropiat, când instanțele vor deveni excepția, nu regula, ca astăzi. Medierea va deveni normalitate, ca în atâtea alte țări, precum SUA, Canada, Olanda, Anglia, Franța, țările scandinave. Prin mediere, ca modalitate alternativă de rezolvare a disputelor, se degrevează instanţele de judecată şi astfel asistăm la creşterea calităţii actului de justiţie. Încrederea publică se câştigă prin exemple, prin practică, mai mult decât printr-o lege. Mântuitorul Iisus a împăcat pământul cu cerul; oare noi, oamenii, nu ne putem împăca între noi? 

Silvia Pintea, interviu realizat de Ioan Longin Popescu pentru Formula As